AO Platforma anunță Concurs deschis de selectare a unei companii care va realiza, în perioada 20 august – 15 noiembrie 2022, un film documentar despre experiența persoanelor refugiate din Ucraina care s-au angajat la muncă în Moldova.
Filmul documentar va fi realizat în cadrul unui proiect implementat de AO Platforma și finanțat de Fundația Rosa Luxemburg Stiftung Gesellschaftsanalyse und Politische.
Proiectul are drept scop realizarea unui scurt film documentar (20-25 min) care să documenteze experiențele persoanelor refugiate în Republica Moldova, în legătură cu căutarea unui loc de muncă și angajarea în cîmpul muncii.
Activitatea presupune realizarea următoarelor sarcini:
1. Cercetarea preliminară a temei și elaborarea scenariului.
2. Filmare
3. Editare a filmului.
4. Post-producție (sunet și corectare a culorilor).
5. Predarea filmului către AO Platforma.
AO Platforma invită companiile interesate să participe la acest concurs.
Cerințele față de companiile participante la concurs sînt următoarele:
• experiență în elaborarea spoturilor video, inclusiv cu conținut social, minim 2 ani;
• să prezinte 3 lucrări executate de companie anterior;
• să dispună de o echipă de profesioniști cu experiență în realizarea spoturilor video, inclusiv cu conținut social;
• abilitatea de a lucra în termeni de timp restrânși.
Companiile interesate sînt rugate să trimită oferte ce vor conține în mod obligatoriu:
1. Portofoliul companiei – CV-ul şi o listă cu referinţe (link-uri) la produsele relevante realizate;
2. Date de contact ale companiei și rechizitele bancare;
3. Oferta financiară totală în MDL (lei) pentru realizarea întregului spectru de sarcini conform Termenilor de referinţă.
Dosarul va fi depus în mod electronic la adresa ao.platforma@gmail.com cu atașarea setului de documente scanate, indicându-se în titlul mesajului: AO Platforma/film documentar.
Termenul limită pentru depunerea dosarului este 18 august 2022, ora 18:00. Ofertele întîrziate vor fi respinse.